Il Pane è la Vita

La cosa che mi piace di più nella vita è il mangiare. Con queste scene voglio far vedere che esistono luoghi speciali per i misfits che vivono per il cibo.

Sculptată în marmură în primul deceniu al secolului al III-lea d.Hr., Forma Urbis Romae continuă să existe în memoria colectivă ca una dintre cele mai enigmatice și complexe hărți ale unui oraș din antichitate. Încă de când primele fragmente au fost redescoperite în secolul al XVIlea, planul orașului constituie o perpetuă sursă de fascinație pentru arheologi, rezidenți și turiști deopotrivă. La o primă vedere, descoperirile sporadice de piese noi (în prezent, se consideră că doar 10-15% din componente au fost regăsite) pot indica faptul că oamenii manifestă un entuziasm deosebit atunci când vine vorba de rezolvarea unui puzzle laborios. O introspecție mai atentă dezvăluie totuși un aspect revelator: avem o legătură intrinsecă cu conceptul de hartă, privită ca marker al mișcării.

Crearea hărților mentale constituia o necesitate cotidiană în viața strămoșilor noștri cu mult înainte de întemeierea așezărilor urbane. În prezent, avem oportunitatea de a utiliza hărți elaborate în timp ce explorăm un spațiu pentru prima dată, dar în cele din urmă propriul nostru itinerariu transformă experiența într-una formativă. Ne stabilim propriile repere și putem eticheta împrejurimile pe baza interacțiunilor pe care le avem cu locuitorii, elaborând prin acest proces propriile hărți cognitive.

În expoziția Il Pane è la Vita, Adrian Cojocaru tematizează acest tip de cartografiere mentală și afectivă. De fapt, artistul continuă examinarea personalizată a identității și coexistenței urbane, asumată mai de mult ca program artistic. De data aceasta este vorba despre
o vizită în orașul italian Roma. Picturile generate de plimbările folosite ca parte metodologică a practicii sale artistice urmăresc simultan dimensiunea socială și circuitul complex de conexiuni stabilite între reperele istorice și infrastructura contemporană a Romei.

Roma aduce o schimbare vizibilă față de lucrările anterioare ale artistului, care suprindeau spațiul urban din România contemporană. Spiritul de flâneur este la fel de prezent, dar elemente precum lacunele din pavaj sau fațadele deteriorate ale clădirilor devin secundare în această serie de lucrări. Noile priorități de reprezentare pot fi privite ca rezultatul împletirii dintre aprecierea pe care artistul o poartă culturii italiene, după perioada adolescenței trăită în această țară și noua posibilitate de citire a orașului din perspectiva unui turist. Paleta de culori calde și peisajele frumos colorate ascund faptul că excursia la care se face referire în picturi a avut loc într-un perioadă rece, cu ploaie nesfârșită. Așa cum sugerează titlul expoziției, experiența gastronomică a jucat un rol vital în această abordare vibrantă și dinamică, în poziția de cheie particulară de cunoaștere a unui oraș.

Modul în care artistul construiește cu meticulozitate peisajele sau scenele de interior reflectă interesul pe care acesta îl are pentru spațiile arhitecturale, ca markeri ai socialității descifrați într-o logică foarte personală. De exemplu, în lucrarea La Rosticceria Piccola Cina Adrian Cojocaru face o referire la Un bar aux Folies Bergère al lui Manet, pe care o asociază cu experiența alegerii unui restaurant în condițiile unei situații meteorologice vitrege. Așa cum Manet a ales să includă simboluri particulare ale scenei contemporane pariziene, cum ar fi picioarele trapezistei, scena nu ar fi fost completă fără prezența gadgetului reprezentativ al acestui secol, smartphoneul, și fără sugestia fenomenului de selfie în oglindă. Autoportretul artistului evidențiază preocuparea acestuia pentru momentul în care descoperă spații noi, căutând întotdeauna moduri individualizate de a înțelege împrejurimile.

Același spirit observator este atribuit personajului feminin, din Qui, dal Rinascimento, care privește spre o parte din Roma. Lucrarea subliniază ideea de metropolă văzută ca un palimpsest, pensulația pierdută din planul cel mai îndepărtat constituind o modalitate de reprezentare a metamorfozei perpetue, caracteristică spațiului urban. Artistul consideră clădirile structuri complexe care pot fi create doar prin cooperare și acțiune colectivă.

În cadrul acestui proiect, între lucrări se nasc conversații, pe măsură ce obiectivele istorice sunt plasate în relație cu transformările urbane contemporane, iar narațiunea diaristică dezvăluie scene ale activității cotidiene, atât ale rezidenților, cât și ale turiștilor care trăiesc viața orașului. Il Pane è la Vita se referă atât la fascinația noastră asupra manierei în care locuitorii reușesc să modeleze orașele, îmbunătățindu-le constant și inspirând noi căutări, cât și la modul în care există momente semnificative în viață în care orașele sunt cele care ne modelează.

Text expozițional de Maria Mănăilă