REFUGIU

Expoziție a studenților masteranzi ai specializării Foto-Video, FAVD, UNAGE Iași

27 aprilie – 3 mai 2023

REFUGIU
Expoziție a studenților masteranzi ai specializării Fotografie și artă video, din cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași

Galeria Aparte, UNAGE Iași
Str. Codrescu nr. 6

27 aprilie – 3 mai 2023
Deschiderea: joi, 27 aprilie, ora 18:00

Expun studenții anului I master Fotografie și artă video: Carina Burghelea, Maria Chirilă, Marius Cioroianu, Nikole Gushuley, Cătălin Marinescu, Andi Mihăilescu, Radu Neacșu, Mihai Neagu, Andrei Petraru, Daniel Ropotă, Ioana Rusu, Darius Vatamaniuc.

Coordonator: conf. univ. dr. Bogdan Teodorescu

Suport tehnic: Cătălin Marinescu

Plecând de la premisa necesității unei evadări din lumea comună cotidiană, expoziția „Refugiu” oferă o invitație către explorarea unor inedite forme de interpretare ale conceptului de spațiu fizic sau mental în care ne putem adăposti atunci când realitatea înconjurătoare devine copleșitoare.

Propunerile vizuale desfășoară o gamă variată de perspective, dezvoltând astfel un ansamblu unitar ce contrapunctează situații ale înțelegerii noțiunii de refugiu: ca o formă ce denotă serenitatea, îndemnând privitorul la reflecția asupra relației sale cu sinele, ca modalitate alternativă de autoapărare sau ca o extensie regăsită în proiecțiile activităților subconștiente.

Expoziția devine un sistem echilibrat de probabilități, marcând atât relația individului cu natura, cât și investigarea spațiului mental și imaginar. Abordând teme despre identitate prin utilizarea diverselor simboluri, despre aspectele fragilității mediului geopolitic, a spiritualității dar și a necunoscutului din spațiul mental și emoțional, ansamblul expozițional îndeamnă la o acută stare meditativă asupra existenței noastre ca ființe umane.