Altered visions / Viziuni alterate
Sarah Muscalu
5 – 6 octombrie 2020
Altered visions / Viziuni alterate
5 – 9 octombrie 2020 (deschiderea: luni, 5 octombrie 2020, orele 15-19)
Galeria Aparte, UNAGE Iași
Expune: Sarah Muscalu
Coordonator: Prof.univ.dr. Matei Bejenaru
Proiectul „Viziuni alterate” al lui Sarah Muscalu face parte din cercetarea ei doctorală care investighează morfologia și sintaxa limbajului picturii, identitatea mediului și modalitățile de prezentare a picturii ca obiect într-un spațiu fizic. Aș putea afirma că pictura artistei este teoretică și discursivă. Chiar dacă nu renunță la reprezentarea unui subiect, interesul artistei este orientat către reprezentarea însăși, adică de a face filozofie aplicată pe studiul limbajelor artistice.
Desigur, ne putem întreba: unde a ajuns azi cunoașterea artistică? Răspunsul este dificil de dat în câteva rânduri. Putem totuși afirma că a picta, sau, în general, a face artă azi, înseamnă nu numai să reprezinți ceva ceea ce poți percepe senzorial, ci să chestionezi limbajul prin care comunici, angajamentul artistic și să faci punți cu alte forme de cunoaștere din știință sau filozofie.
În general, pictura lui Sarah Muscalu respiră sofisticare conceptuală și erudiție. De fapt nu e vorba doar de pictură, referințele la materialitate și expresivitatea gestului fiind explicite, ci de imagine, în general. Mediul pictural s-a metamorfozat astfel într-un post-mediu care include în spațiul său lingvistic elemente din fotografie. Folosind tehnica fotomontajului și a colajului, așa cum a fost ea folosită de unii artiști constructiviști sovietici, artista creează mari suprafețe pictate parțial în care conviețuiesc fragmente de imagini reprezentând infrastructura industrială din România comunistă, actualmente distrusă sau într-un stadiu avansat de degradare. Suportul picturii devine flexibil și se pliază pe topica spațiului de expunere, creându-se astfel un spațiu organic-imersiv.
Proiectul „Viziuni alterate” nu este nici confesiv, nici nostalgic, nici revoluționar. Este, cel puțin pentru mine, o radiografie a unui mod simbolic de a produce cunoaștere avansată azi, răspunzând nevoii comune de comunicare sofisticată azi și în viitorul apropiat. (Matei Bejenaru)
Expoziția a putut fi previzionată în cadrul Nopții Albe a Galeriilor Iași, în perioada 2-4 octombrie 2020, orele 18 – 24. Mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/623407965000160 sau www.noapteagaleriilor.ro.