Stefan Jammer

Conturând finalitatea: Abisul fotografiei pervertite, este titlul expoziţiei găzduite de Galeria Aparte din Iaşi, expoziţie ce reuneşte ultimii ani de lucru ai fotografului Stefan Jammer. Ocupând ambele spaţii ale galeriei, expoziţia crează un punctum în traiectoria sa fotografică, organizată pe un sistem de şapte fotografii cărora li se alătură o a opta, singular expusă în cea de-a doua încăpere şi care invită la o experienţă senzorială, ludică, detensionată – până la urmă jocul este chintesenţa vieţii.

Conceptului „fotografiei pervertite”, termen împrumutat din imaginarul romancierului Thomas Bernhard, Stefan Jammer îi răspunde prin documente vizuale ale lumii vizibile, organizate sub forma unor inserţii subtile, uneori poetice, ce atrag atenţia asupra modului în care abordăm subiectul fotografiilor, cât şi metoda fotografică.

Într-un mod foarte direct, Bernhard califica fotografia drept „cel mai mare dezastru al secolului 20”, „o dependenţă vulgară” care, prin popularitatea de care se bucură, acaparează treptat „întreaga umanitate”, seducând iremediabil pe toţi cei care o practică. „Ei”, spune Bernhard, „îi datorăm cea mai amplă distorsionare a naturii şi a fiinţelor umane care fac parte din ea, reducând oamenii la nivelul unor caricaturi perverse”. Pericolul la care ea se supune duce la preschimbarea elementelor din lumea fotografiei în „singura realitate ce există”. Practicienii fotografiei, astfel, sunt vinovaţi de transformarea naturii în „grotesc”, aducând-aminte de cei care încalcă porunca a doua din Decalog, şi se închină astfel la un chip cioplit. Ceea ce oamenii capturează în fotografiile pe care le fac, este „o lume distorsionată în mod pervers care nu are nimic de-a face cu lumea reală cu excepţia acestei distorsiuni pervertite, de care ei înşişi sunt responsabili.”*

Pentru a cuprinde imensitatea şi profunzimea naturii fotografiate este important să acceptăm co-existenţa simultană a mai multor straturi de înţelegere, şi în acelaşi timp să adoptăm un punct de vedere bazat pe intuiţie, afectivitate şi sensibilitate creatoare. În practică, un punct de vedere bernhardian poate exista în acelaşi timp cu impulsul de a imortaliza cât mai multe momente posibile. O dualitate sau o opoziţie desăvârşită nu trebuie să fie impusă în mod artificial. Discuţiile pe marginea „veridicităţii”, sau a „realităţii” surprinse în momentul fotografic abundă în aproape toate cercurile sociale în care fotografia este prezentă. Această existenţă comună a ideilor este prezentă şi în practica lui Stefan Jammer, care menţine o poziţie critică faţă de prezenţa în număr copleşitor a imaginilor în prezent, cu precădere în mediul virtual, şi care deseori sunt confundate cu realitatea. Jammer întrupează o naturaleţe în procesul creativ, al cărui rezultat nu încearcă sub nici o formă să înlocuiască experienţa fizică a ochiului sau să concureze cu realitatea. În acelaşi timp, el abordează o tehnică de lucru instinctivă, bazată pe găsirea imaginilor în circumstanţele create de traiul zilnic; prezintă realitatea aşa cum ea i se desfăşoară în faţa ochilor zi de zi. Jammer vorbeşte adesea despre imaginile care „vin spre sine”, atunci când se mişcă prin lume; în faţa tentaţiei imaginii, se opreşte şi fotografiază. Zona în care aceste elemente se întâlnesc crează un spaţiu, o breşă în realitatea sa personală.

Acestei metode fotografice i se poate asocia deopotrivă şi o grijă acrodată procesului de documentaţie, o atenţie faţă de contextul şi atmosfera imaginii, însă un desfăşurător al reprezentării revelă un mecanism mult mai amplu de atât. Nu putem ignora nici preocuparea fotografului pentru căutarea unor realităţi subtile, uneori mai puţin evidente sau vizibile, dar cât se poate de prezente, pe care ca privitori le descoperim cu fiecare experienţă a privirii. Spre exemplu, un peisaj ce poate părea la prima vedere seren şi idilic, este în acelaşi timp şi un punct de acumulare pentru deşeurile din plastic; ce pare să fie o simplă pubelă publică surprinsă într-o lumină artificială de seară, conţine de fapt pânze şi materiale de pictură din interiorul Academiei de Artă din clădirea de alături. Alteori, simţul critic şi ironia pot duce la transformare imaginii, aşa cum este cazul fotografiei din seria „Trash”, a cărei compoziţie şi augmentare capătă o dimensiune sculpturală. Imaginile lui Stefan Jammer arareori surprind prezenţa umană, însă efectele ei sunt întotdeauna prezente, în diferite sale ipostaze. Sub efectul ei, subiectul fotografic este modificat, modelat sau alterat pentru totdeauna. Fotografiile sale invită privitorul la un exerciţiu de descoperire, de examinare şi de reflecţie. (Iris Ordean)

* Thomas Bernhard, Extinction: a novel [Extincţia], 1986 [1996], pp. 14-15