Oglindindu-mă în tine. Monografii ale conviețuirii
Mădălina Ungureanu
Licență Fotografie, Video, Procesarea computerizată a imaginii
Sesiunea: iulie 2020
Coordonatori: Lect. univ. dr. Lavinia German și Prof. univ. dr. Florin Grigoraș
În seria sa de fotografii înseriate Oglindindu-mă în tine. Monografii ale conviețuirii, Mădălina Ungureanu realizează o suită de portrete intimiste, un gen de jurnal vizual, prin intermediul cărora explorează posibilitatea formării unui anumit tip de identitate relațională în care persoana se experimentează în întregime doar în prezența celui cu care își trăiește viața. Într-un cadru singular, direct, în centrul căruia se află un pat cu cearșafuri albe, cele două persoane parcurg o serie de momente cotidiene, însă aparent elaborat construite ca atmosferă, în care citesc, vizionează filme, mănâncă, vorbesc, dorm, lucrează, se joacă cu animalul de companie, își usucă părul, descriind astfel, prin simple acțiuni performative, viața procesuală a exercițiului identității de cuplu. Seria de fotografii este întreruptă dintr-un loc în altul, de la un moment la altul, de fragmente textuale extrase din conversații înregistrate pe parcursul conviețuirii, ori din gânduri personale, și de cadre complet oarbe, ascunse publicului, care reprezintă momentele acute, de întrerupere a rutinei vieții de zi cu zi, și pe care artista a preferat să le facă invizibile. Seria este completată de 3 imagini simbolice, puternic personalizate, în care e reprezentată poetic imaginea de sine a artistei.
Proiectul Oglindindu-mă în tine. Monografii ale conviețuirii de Mădălina Ungureanu, imagini simbol, fără titlu, 2020; print digital, fotografie înrămată, 70×70 cm
Selecție de imagini fotografice din proiectul Oglindindu-mă în tine. Monografii ale conviețuirii de Mădălina Ungureanu, 2020; print digital, fotografie înrămată, dimensiuni variabile
Acest proiect face parte din expoziția online cu lucrări selectate de la examenele de licență și disertație din iulie 2020 ale studenților de la programele de studii în Fotografie, Video, Procesarea computerizată a imaginii, Pictură, Sculptură, Artă Murală, Teorii și Practici în Artele Vizuale, din cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Selecția a fost realizată de Cătălin Gheorghe, conf. univ. dr. în cadrul programelor de studii în Istoria și Teoria Artei și în Teorii și practici în artele vizuale, Facultatea de Arte Vizuale și Design, UNAGE Iași.