LANSARE PUBLICAȚII GALERIA APARTE
Catalogul „Galeria Aparte. Expoziții” și „Galeria Aparte. Ghid de practici expoziționale”, editura ARTES a UNAGE Iași, 2020
Marți, 10 noiembrie 2020, ora 16:00
Galeria Aparte a UNAGE Iași
Str. Codrescu nr. 6, Copou, Iași
=========================
Marți, 10 noiembrie, la ora 16:00, va avea loc evenimentul de încheiere a expoziției „ARHIVA. Galeria Aparte 2005 – 2020”, marcat prin lansarea celor două publicații realizate în acest an de echipa angrenată în activitațile de renovare, dotare cu echipament și promovare a galeriei.
Este vorba despre catalogul „Galeria Aparte. Expoziții”, publicat la editura ARTES a UNAGE Iași în 2020, de un colectiv editorial coordonat de Cătălin Gheorghe, ce include pe Lavinia German, Daniel Sofron, Cătălin Soreanu și Mihai Vereștiuc. Prioritizând înțelegerea expoziției ca format artistic, catalogul prezintă publicului larg o selecție de evenimente și proiecte expoziționale de artă contemporană realizate în cadrul Galeriei Aparte a Universității Naționale de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași, începând din 2005. Expozițiile sunt realizate atât de către studenții UNAGE Iași, ca parte a procesului educațional de învățare și exersare a aptitudinilor specifice gândirii și practicii expoziționale, cât și de cadre didactice sau artiști invitați, reflectând pluralitatea problematizărilor și experimentărilor artistice specifice noilor generații.
A doua publicație ce va fi lansată marți este „Galeria Aparte. Ghid de practici expoziționale”, un îndrumar adresat studenților UNAGE care întrebuințează galeria ca spațiu de practică artistică și exersare a cunoștințelor specifice. Echipa editorială a ghidului publicat, de asemenea, la editura ARTES a UNAGE Iași (Lavinia German, Cătălin Gheorghe, Vlad Onescu, Daniel Sofron, Cătălin Soreanu și Mihai Vereștiuc) a construit ghidul ca un material suplimentar pentru practica expozițională a studenților, oferind repere teoretice, instrucțiuni de folosire, formule de concepere, instalare practică, de promovare și documentare a expozițiilor, de asemenea resurse, informații și studii de caz.
=========================
Lansarea face parte dintr-o serie de evenimente expoziționale, editoriale și discursive realizate în cadrul proiectului „Baza de Activități și Practici în ARTE – Baza Aparte” finanțat prin intermediul unui grant FDI – D3 – CNFIS-FDI-2020-0084.
=========================
* Expoziția „ARHIVA. Galeria Aparte 2005 – 2020” poate fi vizitată de public cu respectarea normelor specifice perioadei pandemice (termoscanare la intrarea în incinta instituției, purtarea măștii faciale, folosirea dezinfectantului și limitarea numărului de persoane aflate simultan în galerie). Evenimentul de lansare a publicațiilor va respecta aceleași condiții. See less